duminică, 10 martie 2013

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România anunta Premiile anului 2012: Premiul I primit de BASARABIA-BUCOVINA.INFO pentru fotoreportajele INCURSIUNE IN TRANSNISTRIA, realizate de Cristina si Victor Roncea


Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România anunta Premiile anului 2012:
Premiile pentru PRESĂ SCRISĂ (pe hârtie şi on-line)

PRESĂ SCRISĂ ȘI ON LINE

TEMA: Reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României.

Premiul I – Cristina Nichitus Roncea și Victor Roncea, Basarabia-Bucovina.Info, Bucuresti,

Premiul al II-lea – Michaela Bocu, Făclia Cluj,

Premiul al III-lea – Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Spania, pentru suita de articole publicate în revista OBSERVATORUL din Toronto/ Canada, condusă de Dumitru Puiu Popescu

Toate premiile pot fi gasite la UZP.Org.Ro

Portalul nostru, un proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc, cofinantat de Guvernul Romaniei, a fost premiat pentru foto-reportajele

Incursiune in Transnistria. Azi: Tighina vazuta de Basarabia-Bucovina.Info. EXCLUSIV

si

Incursiune in Tiraspol, capitala imperiului invizibil. 50 de stop-cadre din Transnistria. Foto-Reportaj Exclusiv Basarabia-Bucovina.Info

Mentionam ca aceasta serie urmeaza sa fie completata cu noi filmari si fotografii din Tighina si Tiraspol. O parte din fotografiile care au fost publicate in cele doua reportaje le gasiti in prezentarea video de mai jos.



O componenta a premiului care ne onoreaza, primit din partea Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, a constituit o deplasare la comunitatea romaneasca din zona orasului Graz din Austria, ocazie cu care delegatia UZP s-a intalnit si cu presa locala si a sustinut o emisiune la Radio Helsinki – Graz, pe care o puteti viziona aici, insotita de relatarea asupra vizitei, preluata de la UZP.Org.Ro, si de fotografiile realizate de Cristina Nichitus Roncea.


Mai multe detalii si fotografii la Basarabia-Bucovina.Info



vineri, 1 februarie 2013

Basarabia-Bucovina.Info – Un an sub semnul lui Eminescu

Statuia lui Mihai Eminescu din satul Noua Sulita, regiunea CernaBasarabia-Bucovina.Info a implinit un an. Pornit de la o necesitate – existenta pe internet si in sfera educational-informationala a unor imagini din spatiul istoric si etno-cultural romanesc – portalul nostru se afla inca la inceput de drum. Am parcurs pana acum circa 20.000 de kilometri, in special in Basarabia si nordul Bucovinei dar si in Maramuresul istoric, si am adunat peste 50.000 de imagini, completate de zeci de filmari. O parte se gasesc deja aici, in Albumele noastre, altele sunt pe Flickr, Picasa, YouTube, DailyMotion, Vimeo. Contul si Pagina de Facebook au fost intregite acum si cu un Grup de discutii. Fotografiile noastre au fost preluate de ziare, reviste, agentii de presa si televiziuni, carora le multumim.

Am petrecut momente tensionate in Transnistria si zona controlata de trupele rusesti de-a stanga si de-a dreapta Nistrului dar am reusit sa obtinem si sa publicam in spatiul virtual primele imagini de calitate cu Cetatea Tighina de dupa parasirea ei de catre soldatii rusi fosti “eliberatori”, azi “pacificatori”. Am ajuns pe culmi cu chilii rupestre necalcate de om de zeci de ani si am cautat in van urmele Tetinei, Cetatea facuta disparuta de ucraineni pana la ultima bucata de piatra. Am asistat intristati la stergerea completa a oricarei urme de istorie romaneasca la Cetatea Hotin si am fost martorii unor evenimente inedite – clasate momentan la exclusivitati de sertar - cum ar fi descoperirea unor oseminte de sute de ani in interiorul Cetatii Soroca. In sudul Basarabiei am patruns in ultimul turn al uneia dintre ramasitele complexului Cetatii Chilia – acum pe post de closet public in curtea unei fabrici private - si am admirat apusul la limanul Nistrului, pe zarile Marii Negre, de pe Cetatea Alba, asa cum il vedea si Stefan cel Mare si Sfant in urma cu peste cinci secole. Am adunat carti postale vechi si am mers pe urmele lui Eminescu, prin Cernauti. Am comemorat, alaturi de sute de tineri basarabeni si bucovineni si de obstea si staretul Sfintei Manastiri Putna odiosul masacru de la Fantana Alba si am documentat alte locuri unde s-au savarsit crime in masa, similare, impotriva romanilor. Am participat la slujbe sustinute in aceeasi limba, a aceluiasi popor, in biserici romanesti aflate azi in statele fostei Uniunii Sovietice, pe teritoriul carora am gasit si cimitire de eroi abandonate sau chiar necunoscute la Bucuresti la troitele carora ne-am inchinat cu smerenie.

Pana acum nu am reusit sa publicam nici 10% din materialul adunat pe teren. In schimb am prezentat documente inedite din fostele arhive KGB, prin intermediul istoricului american Larry Watts si a colegilor sai de la Chisinau dar si imagini speciale pentru Istoria Romaniei, din Arhivele Nationale de la Bucuresti. In urma cu un an am primit pentru acest proiect binecuvantarea unor mari istorici ai Romaniei, printre care s-a aflat si regretatul profesor academician Florin Constantiniu, cu al carui text introductiv la lucrarea “Saptamana Patimilor”, a unui alt mare regretat scriitor, originar din Cernauti, Mihai Pelin, am si lansat portalul nostru. Am (re)publicat online carti de Nicolae Iorga si Charles Upson Clark si fotografii de Willy Pragher sau ale unor participanti la minunata actiune Podul de Flori. Profesorii Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu si Dinu C. Giurescu ne-au ghidat si ne-au oferit materiale din arhivele si cartile lor in vederea publicarii, la fel ca si generalul Ion Costas si alte cadre in rezerva si in retragere, veterani romani de pe ambele maluri ale Prutului. Alti tineri istorici si cercetatori si-au oferit la randul lor sprijinul profesionist. Am initiat parteneriate cu institutii de stat si biblioteci publice, manastiri si centre culturale, fundatii de prestigiu si asociatii sau colaboratori independenti din Romania, Republica Moldova, Ucraina si Statele Unite. Noi proiecte s-au dezvoltat pe parcurs si se ramifica in continuare. Pe 27 Martie anul acesta va vom oferi ceva cu totul special.

Am pornit pe 15 ianuarie 2012, sub semnul lui Eminescu, continuam sub semnul lui Eminescu, chiar daca, si azi, dupa cum se vede din imaginea de mai sus, marele ganditor national este urmarit de gardieni sovietici, peste actualele granite dar si in interiorul ei. Va multumim tuturor, Departamentului Romanilor de Pretutindeni din cadrul Guvernului Romaniei, pentru confinantare, colaboratorilor pentru daruire si cititorilor nostri pentru aprecieri si va oferim la moment aniversar – 163 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu – un punct de vedere al unui tanar studios, despre Basarabia, Bucovina si Eminescu. Doamne ajuta!

De ce cred in Eminescu si vesnicia neamului romanesc

de Vlad PÂRĂU

Voind să mă provoace, m-a întrebat odată cineva dacă n-ar fi mai uşor să „lăsăm în urmă Basarabia”, fiindcă o eventuală Unire nu ar face decât să ne ruineze financiar şi, deci, ar fi mult mai practic să ne scăpăm de „cocoaşa Basarabiei”. întrebarea dacă nu ar fi mai simplu să îi lăsăm pe fraţii noştri în pace şi să gândim pragmatic, în avantajul nostru, este una complet deplasată, deşi destul de răspândită. Răspunsul pe care l-am dat eu a fost altul: oare ar fi în stare cineva să accepte să i se taie mâna dreaptă, în schimbul unei vieţi pline de bogăţie materială? Mai degrabă ar îndura oricâte greutăţi, numai să rămână sănătos şi cu trupul întreg, fiindcă aceasta e premisa oricărei bogăţii. La fel şi adevărata Românie nu va putea niciodată să rămână cu trapul mutilat şi cu fiinţa sfâşiată.

Dar problema Basarabiei reprezintă ea însăşi o întreagă istorie, cu atât de multe faţete, încât pierderea din vedere a celui mai mic amănunt ar afecta grav înţelegerea întregului în această chestiune. De răpirea Basarabiei, dar mai ales a adevărului despre pământul românesc numit Basarabia, s-au ocupat veacuri de-a rândul falsificatorii de hărţi şi falsificatorii de istorie.

Ca în cazul oricărui furt, trăinicia unui act ca ruperea Basarabiei din sânul vetrei strămoşeşti nu putea fi asigurată decât prin încercarea de a da acestei nedreptăţi impresia legitimităţii, ceea ce nu se putea face decât prin denaturarea adevărului istoric. însă ideologia mincinoasă care a fost aruncată să plutească asupra destinului Basarabiei, încercând să slujească interesul cauzei pentru care a fost creată, a ajuns totuşi să îşi depăşească scopul, lovind până la urmă nu doar în conştiinţa naţională a locuitorilor acestei bucăţi de pământ, ci şi în sufletul poporului român ca ansamblu. Pentru că a rupe Basarabia înseamnă a îi inventa o identitate neromânească, ce putea fi încropită doar prin desfigurarea identităţii poporului ce i-a dat naştere. Astfel, suferind Basarabia, a suferit şi suferă întreaga naţiune română.

Cum a înţeles aşadar întregul să se apere, dacă nu prin glasul capului său celui mai de seamă, profetul poporului român în ansamblul său, „domnul Eminescu”? în activitatea sa de publicist, poetul romantic va îmbrăca haina analistului de un realism şi o putere de pătrundere fară putinţă de egalat. Prin aceasta a devenit Eminescu omul total nu doar al culturii române, cât al FIINŢEI ROMÂNEŞTI.

Din această poziţie „domnul Eminescu” şi-a făcut o virtute din apărarea adevărului istoric ca garant al sănătăţii spiritului naţiunii, în context chestiunea Basarabiei regăsindu-se ca o constantă. El i-a atribuit în articolele sale politice o importanţă majoră, cu atât mai mult cu cât a fost contemporan cu o parte din tragicele evenimente ce au marcat destinul Basarabiei.

Trăind între 1850-1889, simţea proaspete urmele anexării din 1812 a întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru la Rusia. A trăit pe viu retrocedarea către Moldova, prin Tratatul de la Paris din 1856, a unei părţi (Basarabia geografică) din teritoriul anexat abuziv de ruşi în 1812. A trăit unificarea ţărilor române extracatpatice sub Alexandru Ioan Cuza, la 1859. A fost contemporan cu războiul de Independenţă din 1877-1878, în fapt un război purtat de Rusia împotriva Turciei, participarea României ca aliată a Rusiei facându-se cu scopul obţinerii neatârnării faţă de Poarta otomană. Deşi Rusia se obligase prin tratatul de alianţă militară să garanteze integritatea teritorială a aliatei sale România, după câştigarea războiului va încălca vechile angajamente, condiţionând recunoaşterea Independenţei României de re» anexarea Basarabiei la Rusia, la schimb cu Dobrogea. Tratând problema Basarabiei în articolele sale de presă, Eminescu dă naştere unor argumentaţii de excepţie, însă în primul rând porneşte de la o trecere onestă în revistă a istoriei românilor timp de mai bine de patru secole, din sec. al XlV-lea şi până într-al XVIII-lea. întemeietorul Ţării Româneşti, Basarab I, reuşeşte să unifice mare parte dintre formaţiunile politico-statale de mai mici dimensiuni de la sud de Carpaţi şi până la Marea Neagră, cucerind în egală măsură de la tătari, în urma unei campanii militare din anii 1343-1345, teritoriul din nordul gurilor Dunării, aflat între Prut şi Nistru, care îi va prelua numele. Aceasta era Basarabia geografică, adică partea sudică a fâşiei de teren dintre Prut şi Nistru, imediat lângă Dunăre şi Mare. Astfel ia naştere denumirea de Basarabia, întâi pentru a desemna mica provincie danubiano-maritimă, iar apoi acest nume se va extinde asupra întregii Ţări Româneşti din epocă, în calitate de voievodat al lui Basarab. Eminescu lămureşte foarte bine acest episod: „Cam într-o sută de ani, de la Tugomir (tatăl lui Basarab I – n.n.) până la capătul domniei lui Mircea, Ţara Românească ajunsese la cea mai mare întindere teritorială, căci cuprindea Oltenia, Valahia Mare, ducatele Făgăraşului şi Omlaşului din Ardeal, mare parte a Bulgariei, Dobrogea cu cetatea Silistra, Chilia cu gurile Dunării şi ţări tătăreşti nenumite mai de aproape. în această vreme Valahia întreagă, împreună cu toate posesiunile ei, se numea în bulele papale, în documentele cele scrise latineşte ale domnilor, în scrieri contimporane: Basarabia.”

„După ce Ştefan cel Mare a luat de la Valahia, între anii 1465-1475, părţile de sud, câte le aveau Basarabii între Prut şi Nistru, aceste părţi au păstrat numele distinctiv al dinastiei primae ocupantis, a Basarabilor. Deci nu întreaga ţară dintre Prut şi Nistru e Basarabia, ci aceasta e numai o fâşie spre sud, hotărâtă şi mică, aşa cum ne-o arată Cantemir în Descriptio Moldaviae.

Iată deci marginile reale ale Basarabiei reale: Trage o linie curmezişă de lângă Nistru de la Bender până în vârful lacului Ialpug la Bolgrad şi ai o lăture; apoi ia-o de la Bolgrad până în Reni, ai a doua lăture, de la Reni pe Dunăre în sus până la Chilia, a treia lăture, apoi luând malul Mărei Negre până la Cetatea Albă la gura Nistrului, a patra lăture; apoi în sus pe Nistru de la Cetatea Albă până în Bender, a cincea lăture. Numai pământul coprins între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvânt Basarabia; tot ce-i deasupra e Moldovă curată, războtezată de la 1812 încoace.”

Vedem deci că Basarabia geografică, „reală”, cum o numeşte Eminescu, a aparţinut mai întâi Ţării Româneşti, pentru ca în final să facă parte din Moldova şi să rămână pe veci şi de drept a Moldovei, deşi anexată în dispreţul dreptului de către Imperiile vecine, întâi de către turci, apoi de către ruşi.

Referindu-se la existenţa unei mitropolii a Proilaviei (Brăilei), subordonată direct Constantinopolului, care fusese creată anume pentru credincioşii români rupţi din trupul Valahiei şi al Moldovei în noul context în care Dobrogea, regiunea Brăilei şi o parte din Basarabia Geografică se aflau sub turci, după care, în veacul al optsprezecelea, se aprobă desfiinţarea mitropo-liei de Brăila, iar componenţa acesteia este re-distribuită eparhiei de Huşi şi celei de Buzău, prin aceasta văzându-se în mod indirect cine era considerat a avea dreptul moral asupra acestor teritorii şi că Moldova era posesorul legitim al Basarabiei, Eminescu se foloseşte în mod strălucit de argumentul organizării bisericeşti pentru a demonstra ceea ce politic nu era recunoscut în epocă de către mai-marii de atunci, formulând şi o morală de adâncă simţire creştinească, demnă să spulbere în zilele noastre orice suspiciune asupra unui pretins ateism eminescian: „Să mulţumim Bisericei noastre care, prin dumnezeiasca linişte şi statornicie ce a avut-o în vremile cele mai turburate, ne-a păstrat prin însemnările ei acest argument zdrobitor faţă cu orice subtilitate diplomatică. întrebarea posesiunei legitime nu mai poate fi controversată”.

Cum s-a ajuns ca teritoriul mult mai vast dintre Prut şi Nistru să fie denumit după mica bucată de pământ din sudul său (Basarabia) se explică printr-o neplăcută întâmplare cu ruşii de la începutul veacului al XlX-lea. Imperiul otoman intrase pe panta declinului, pe când puterea Rusiei creştea, expansionismul său în Europa Răsăriteană purtând stindardul ideologic al dezrobirii sau măcar protejării popoarelor ortodoxe din Balcani şi stindardul pragmatic nedeclarat al visului de a ajunge până la Marea Adriatică, cu popas intermediar pe Dunăre.

Astfel, va avea loc o serie întreagă de războaie ruso-turce. Unul dintre ele este războiul din 1806-1812, în care Rusia iese învingătoare, încheindu-se Pacea de la Bucureşti de la 28 mai 1812, tratatul fiind aprobat de ţarul Alexandru I pe 11 iunie, cu doar o zi înainte de a se declanşa invazia trupelor lui Napoleon asupra Rusiei. Rusia fusese interesată să încheie pace sub orice preţ la Bucureşti, întrucât invazia armatei lui Napoleon era iminentă şi ruşii se grăbeau să pună punct războiului cu turcii, pentru a nu fi nevoiţi să lupte pe două fronturi. însă, în cadrul procesului de negociere, dragomanul Dimitrie Moruzi, aflat în teritoriile româneşti în slujba înaltei Porţi, dar având interese vădite de a favoriza partea rusă, comite acest mare act de trădare, stabilind noile hotare pe Prut, în favoarea Rusiei şi în defavoarea Porţii. Aici s-a pus pentru întâia dată problema ocupării Basarabiei de către ruşi, iar Basarabia le-a fost oferită pe tavă ruşilor de către dragomanul trădător. Hărţile însă au fost falsificate, de aşa natură încât cu numele de Basarabia să fie însemnat până în Nord la Hotin întregul teritoriu dintre Prut şi Nistru. De atunci şi până astăzi s-a păstrat obiceiul instituit de ruşi de a desemna prin numele de „Basarabia” Moldova de Răsărit, obicei care la origini ascunde un fals şi expresia jafului istoric petrecut la 1812. Totuşi, orice am înţelege noi prin denumirea de Basarabia, cedarea ei către Rusia a reprezentat un act ilegal. Turcia, ca putere înfrântă în război, nu putea oferi ca despăgubire un teritoriu ce nu-i aparţinea. Principatul Moldova, ce avea în componenţă Basarabia, era în afara Imperiului Otoman, legăturile lui cu Poarta fiind unele de vasalitate, iar nu de apartenenţă la Imperiu. însă, nedreptatea o dată făcută, Marile Puteri au închis ochii, şi de atunci şi până în zilele noastre s-a învăţat Rusia să aibă drepturi „legitime” în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Eminescu a trăit drama pierderii proaspăt recâştigatei Basarabii şi s-a exprimat foarte ferm împotriva acceptării pretenţiilor Rusiei: „Trebuie să stăm de pază şi să nu dăm decât morţi acest pământ de sub picioarele noastre. Da! Chiar dacă Rusia ar fi destul de aspră ca să-1 ia de la noi; noi înşine nu îl putem da sub nici un pretext, căci de acest pământ e legată demnitatea noastră, de la acest pământ atârnă viitorul nostru.” (…) „Cuvântul nostru este: de bună voie niciodată, cu sila şi mai puţin.”

Având ca şi fundal istoric prefigurarea unei iminente cereri a Rusiei de retrocedare a Basarabiei, seria de articole de mare angajament patriotic pe care o începe Eminescu la ziarul Timpul îşi revendică justificarea în intenţia de a răspunde unui articol publicat într-o gazetă străină care contesta adevărul că Basarabia aparţine de drept românilor. Eminescu dă dovadă de o desfăşurare de forţe nemaivăzută în a combate argumentele adversarilor săi de gândire. Pentru a da o replică pe placul său unei scrisori publicate de ziarul „Le Nord” prin care un anume domn X de la Bucureşti se exprimă cum că „posesorul legitim” al Basarabiei ar fi nişte tătari sub corturi, de unde concluzia că Tratatul de la Paris din 1856 care atribuia Basarabia Moldovei ar săvârşi o nedreptate istorică -afirmaţii foarte grave, însă de o slăbiciune evidentă, de vreme ce articolul domnului X abia dacă măsura câteva rânduri şi trata problema la modul cel mai superficial cu putinţă – Eminescu nu se mulţumeşte decât după ce termină de făcut un periplu istoric în detaliu, la dimensiunea a aproape o jumătate de mileniu, extrăgând din faptele istorice concluziile cele mai amănunţite. Astfel Eminescu răspunde cu o mie de tunuri la o lovitură de praştie.

Dacă „dreptul nostru era dezbrăcat de putere şi nu putea să se apere aceasta nu e o dovadă că Moldova a renunţat vreodată la dânsul. Căci UN DREPT NU SE PIERDE DECÂT PRIN ÎNVOIREA FORMALĂ DE A-L PIERDE”.

O neaşteptată mostră de candoare eminesciană, ce dezvăluie nobleţea sufletului poetului şi faptul că în epoca lui încă se mai credea în Onoare şi în Virtute, o reprezintă citatul următor: „iară noi nu i-o putem da (Rusiei – n.n.), pentru că, la urma urmelor, nu avem dreptul de a dispune după placul nostru de această parte din ţara noastră” (…) „Oricât de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte nici unul, care ar cuteza să puie numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri.”.

In mentalitatea lui Eminescu, conducătorii ţării nu pot decide soarta ţării într-un chip nefericit pentru că nu au dreptul ca indivizi singulari să jertfească patrimoniul unui întreg neam. Se găseşte în această frază ceva din dictonul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt „Moldova nu este a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”, şi anume conştiinţa că Ţara este o zestre sfântă care preţuieşte cu mult mai mult decât o întreagă generaţie, pentru că ea aparţine tuturor generaţiilor, iar cei din prezent se simt aproape la modul religios neputincioşi de a se atinge cu mâinile lor nevrednice de trupul construcţiei nepieritoare care este Ţara. Eminescu e ferm convins că dacă simţul personal al ruşinii poate nu i-ar împiedica pe unii să îşi vândă Ţara, totuşi simţul colectiv al răspunderii în faţa istoriei i-ar ţine departe de a comite un asemenea sacrilegiu.

Pe de altă parte, jurnalistul de geniu intuieşte faptul că în contextul de faţă problema nu se mai poate mărgini doar la peticul de pământ numit Basarabia, ci se referă la chiar dăinuirea spiritului românesc: „Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. (…)Nenorocirea cea mare, ce ni se poate întâmpla, nu este dacă vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute: putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. (…)Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu, ar fi un vânzător.”

Mihai Eminescu oferă o definiţie a ideii de martiriu, arătând că oricât de straşnic ar fi duşmanul şi oricât de mici şansele de izbândă, datoria unui popor este să lupte până la capăt şi să mărturisească prin jertfa lui, ca mai târziu eroii Războiului de Reîntregire, că „Pe aici nu se trece!”: „Dacă naţia românească va fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i~a trecut prin cap să ne impună.”

Strigând nedreptăţile şi jaful la care este supus un popor mai puţin numeros de către vecinul său mai puternic, exprimând atât de ferm şi în egală măsură înduioşător aspiraţia de secole a neamului românesc pentru Reîntregire, văzând în Basarabia un simbol al întoarcerii şi al noului început, Eminescu lasă în amprenta scrierilor sale acelaşi ecou al dorinţei sale ultime: „Pe mine mie redă-mă!”.

Basarabia-Bucovina.Info


joi, 31 ianuarie 2013

Eminescu si Unirea



“Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?””
Mihai Eminescu / Varro [Sa facem un Congres - Ziarul "Federatiunea", Pesta, 5/17 aprilie 1870]
“Să nu ne mirăm, dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă moi si împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boheme, contrarii vor sti totdeauna să ametească capetele pâna si a conducătorilor nostri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase. Cine ar crede cumcă Ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simt de dreptate, încât să redea, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au răpit – o fără consimtământul Românilor? – Si apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenti să ne dea nimica.”
Mihai Eminescu [În Unire e tăria - Ziarul "Federatiunea", Pesta, 22/10 Aprilie 1870]
(…)
De ce, totusi, publicam aceste informatii mai mult sau mai putin cunoscute – pentru unii poate chiar inedite – despre Eminescu, de ziua “Unirii mici”, sarbatorita la 24 ianuarie? Un amanunt biografic din viata lui Eminescu mai putin mediatizata, aceea de gazetar si militant pentru unirea provinciilor romanesti, este legat de apartenenta sa la Societatea “Carpatii”, infiintata la 24 ianuarie 1882, la Bucuresti, cu scopul de a cladi “Dacia Mare”, viitorul stat national unitar Romania Mare, asa cum se aminteste si pe Mihai-Eminescu.Ro. Lucrarile Societatii cu caracter secret “Carpatii” erau urmarite atent de spionii Imperiului Rus si ai Austro-Ungariei, dupa cum stau marturie note informative ale agentilor marilor puteri descoperite in Arhivele de la Viena sau de la Bucuresti, in care este mentionat si proiectul national si eminescian ”Dacia Mare”.
Ce observam, frati romani: inca de la primul sau articol politic, apelul pentru serbarea de la Putna, aparut in “Federatiunea” de la Pesta, si urmat de cel cu titlul raspicat ”In Unire e taria” si apoi de “Ecuilibrul”, scrise la numai 20 de ani – pentru cel din urma fiind urmarit in Instanta de catre autoritatile Austro-Ungariei pentru “delict de presa” (patimind si editorul sau, Ion Porutiu, care avea deja pielea tabacita de unguri - vezi “Eminescu – Drama Sacrificãrii” de Theodor Codreanu, p 151 – 154) – si pana la ultima sa recitare in public, cu Doina, la 33 de ani, anul mortii sale civile, Eminescu a fost animat de unul si acelasi gand: Unirea tuturor romanilor.
Doina a fost recitata la Junimea, in casa lui Iacob Negruzzi, pe 6 iunie 1983. Istoricul basarabean dr Veaceslav Stavila – membru al Comisiei pentru studierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova – considera intr-o prezentare condensata a situatiei ca, peste 22 de zile, la 28 iunie 1883, “serviciile speciale îi înscenează nebunia, după care au urmat internarea în spital, “tratamentul” forţat şi decesul (în 1889).”, afirmand in concluzia sa ca Eminescu “a fost asasinat pentru că a anticipat cu 35 de ani Marea Unire din 1918.” Dincolo de aceasta interpretare, istoria dezgolita si desecretizata ne arata azi ca atat Societatea “Junimea” cat si Societatea “Carpatii” erau intesate de agenti ai puterilor ostile formarii Romaniei Mari, printre cei care “imbratisara pe poet” la citirea Doinei fiind, fara indoiala, si unii care i-au dat sarutul lui Iuda.
Ne bucuram sa constatam ca noua generatie de azi are cunostinta de tot zbuciumul lui Eminescu pentru Unire, dupa cum se reflecta in concursul de eseuri initiat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Romanii de Pretutindeni, de unde am selectat pentru Dvs articolul tinerei Elena Podoleanu:
“Suntem români și punctum”
 
 
 

In genunchi pentru Basarabia si Bucovina. 22 iunie 1941. Fotografii de Willy Pragher.









Fotograful Willy Pragher (1908 – 1992) a iubit Romania, dupa cum se vede din fotografiile sale document, realizate la noi inca din timpul primului razboi mondial si pana la apusul vietii sale. Pe front cu Maresalul Antonescu, in satele Basarabiei si Bucovinei, pe plaiuri romanesti de la Nistru pana la Tisa, din Cernauti si Chisinau la Sinaia si Bucuresti, Willy Pragher a reusit sa lase Romaniei si lumii adevarate fresce istorice, etnografice si sociologice, cuprinse in mii de fotografii, donate dupa moartea sa Arhivei de Stat din Baden Wurtttemberg. Reproducem astazi cateva dintre aceste fotografii memorabile, care au inregistrat pentru posteritate un moment astral din istoria Romaniei: Duminica, 22 iunie 1941, ziua declansarii Razboiului Sfant pentru eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei de sub ocupatia sovietica, cand in intreaga tara romanii s-au rugat, oriunde s-au aflat, pentru victoria Armatei Regale Romane conduse in lupta de Maresalul Ion Antonescu.
 
Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

miercuri, 30 ianuarie 2013

De ziua lui Eminescu lansam Basarabia-Bucovina.Info

Basarabia-Bucovina.Info este un proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc lansat de ziua "Romanului Absolut" Mihai Eminescu. Creat din nevoia de a reda noilor generatii imaginea valorilor nationale de pretutindeni, portalul Basarabia-Bucovina.Info va publica zilnic documentare foto si video inedite despre romanii din jurul Romaniei, in special privind monumentele istorice romanesti din Basarabia, Bucovina, Tinutul Herta, Transcarpatia, Transnistria dar si din Insula Serpilor, daca vom avea ocazia.

Fotografi profesionisti sau amatori, ziaristi sau bloggeri, istorici sau studenti sunt asteptati sa contribuie cu materialele lor pentru plasarea in spatiul virtual romanesc si universal a monumentelor istorice prezente sau trecute, a bisericilor si manastirilor actuale, distruse sau pierdute, a scolilor, edificiilor culturale si operele de arhitectura, a sculpturilor dedicate eroilor romani dar si, de ce nu, la capitolul kitch si agresiune psiho-imagologica, a monumentelor sovietice care impanzesc teritoriile etno-lingvistice romanesti.

Lunar, vor avea loc concursuri cu premii substantiale pe teme fotografice sugerate chiar de cititorii nostri. Nu ezitati sa ne trimiteti ideile sau contributiile dvs la: contact@basarabia-bucovina.info. Multumim anticipat tuturor prietenilor care ne vor sustine si care vor mediatiza acest proiect, pe baza de parteneriat, spre beneficiul romanilor de pretutindeni.

Pentru inceput, noi va prezentam cateva foto-istorii inedite, despre cetatile lui Stefan de la Nistru - Hotin si Cetatea Alba, cetatea disparuta de la Tetina, cetatea pierduta de la Chilia cu turnul transformat in closet, o incursiune pe urmele maresalului Averescu, in satul sau natal, biserici din Bugeac si nordul Bucovinei, respectiv chiar ctitoria lui Ioan Neculce din Boian, Palatul Mitropolitan din Cernauti in toata splendoarea lui, fara a lipsi insa si documente si date despre sinistrul masacru de la Fantana Alba sau spionajul URSS contra Romaniei si multe altele. Nu in ultimul rand vom introduce cat mai multa muzica veche romaneasca din teritoriile istorice romanesti. Reproducerea tuturor materialelor documentare, foto si video, este libera, cu mentionarea sursei.

Cofinantat de Departamentul Romanilor de Pretutindeni, portalul Basarabia-Bucovina.Info sustine propasirea tuturor romanilor din teritoriile istorice romanesti in egala masura cu cei din tara, sub indemnul: “Aceeasi Limba, Acelasi Popor: Poporul Roman”.

In umbra lui Eminescu, consideram ca, intradevar, in ceea ce priveste Basarabia si poporul roman "nenorocirea cea mare ce ni se poate intampla, nu este ca vom pierde si ramasita unei pretioase provincii pierdute; putem chiar mai mult decat atata: increderea in trainicia poporului roman. Astazi e dar timpul ca sa intarim atat in romani, cat si in popoarele mari ale apusului, credinta in trainicia poporului roman".

Veniti alaturi de noi, pentru Romania si poporul roman!

Basarabia-Bucovina.Info

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un "Like" Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info